Buna dimineata pe 2010!
Am luat o mare pauza pentru ca n-am mai avut chef de nimic am o lehamite continua de la inceperea campaniei electorale incoace. Daca pana atunci puteam sa lucrez 14 ore pe zi si sa si scriu sau sa citesc cate ceva, in ultimele luni nu am mai reusit sa fac nimic.
Dar in seara asta mi s-a intamplat ceva inimaginabil, cel putin pentru mine, si nu pot sa nu povestesc. Here it goes…
Veneam de la birou in microbuzul inghesuit cu care vin de vreo saptamana, de cand mi s-a stricat masina. Ca asa e la masini Dacii: daca da o ploaie urmata de un inghet, a doua zi iti distrugi sistemul de inchidere, dupa ce in prealabil ti-ai rupt ansamblul ce pune in miscare stergatoarele.
Asa, deci eram in microbuz, pe un scaunel ingust, inghesuit intre burta revarsata a unui lopatar ce statea in picioare si o blonda ce statea in stanga, la geam. Si cum obiceiul maxi-taxi-urilor e sa mearga prima jumatate a traseului cu 5km/h, mai aveam mult de indurat. Incercam, cu ochii peste umarul soferului si cu castile in urechi, sa ignor toata atmosfera din jur. Si in acest ritm, cum treceam pe langa o biserica de care nici nu stiam ca exista in zona aia, blonda incepe sa-si faca o cruce. Si a doua. Si a treia, din ce in ce mai ampla si mai apasata. Whatever… nimic special. E semnalul lor pentru eventualii frati intru credinta, mai neatenti. Tipa termina ritualul, isi incruciseaza bratele si intoarce privirea spre geam. In acel moment simt o gadilatura pe maneca. Raman masca: IMI FACEA O CRUCE “discreta” si din scurt cu mana stanga, pe care o avea indreptata spre mine si mascata convenabil de bratul drept.
Recunosc ca in momentul ala chiar mi-a venit si mie sa ma crucesc. Sa fac una mare asa, cat tot microbuzul. Am vrut sa zic ceva dar parca eram fara idei, nu mai spun de glas. Creierul meu era calat iar corzile vocale inflamate la maxim. M-am rezumat la a face ochii cat cepele si am cedat instinctiv locul burtosului din dreapta, preferand sa ma inghesui intre sconcsii care motaiau pe locurile din spate.
Am ajuns acasa. Ochii mi-au ramas cat cepele. Incep sa usture. Si mintea mea inca nu poate concepe ca la 30 de ani, dupa ce am fost botezat, recenzat, fortat la diferite evenimente sa ma supun unor ritualuri tribale… am ajuns sa fiu “inchinat” unui zeu, impotriva vointei mele, de catre diversi, prin microbuze.