Posts Tagged ‘capodopere’

Hallelujah

Monday, November 24th, 2008

Imi pare rau dar trebuie sa incep iar cu o fraza a carei uzura o face deja sa treaca neobservata, un citat din Thomas Edisson: “Geniul este 1% inspiratie si 99% transpiratie”.

Nu cred ca pot demonstra veridicitatea celor spuse de Edisson, insa daca observam putin modul de lucru al marilor genii ale lumii, vedem ca el este acelasi: Oameni de stiinta care studiaza ani de zile aceeasi problema, atacand din toate directiile si sfarsind cu binemeritate descoperiri, poeti care isi rescriu obsesiv versurile, cercetatori care isi dedica viata naturii in asemenea masura incat se izoleaza complet de societate, ajungand sa traiasca intr-un iglu la pol.

Un mic exemplu, pe care l-am gasit ascultand Hallelujah (versiunea lui K.D. Lang):

  • Leonard Cohen a scris un cantec de aproape 5 minute in decurs de un an
  • in acest proces a umplut doua caiete cu cel putin 80 de strofe
  • din care au ramas doar 5
  • declara ca isi aminteste cum se lovea cu capul de podeaua unei camere de hotel, urland “nu pot sa-l termin!”
  • lanseaza prima versiune in 1984
  • lanseaza o a doua versiune, cu versuri schimbate aproape in totalitate, in 1994

Si rezultatul? Inca de la prima versiune lansata, peste 100 de cantareti din toata lumea, printre care si Bob Dylan, Willie Nelson, Bono, KD Lang, Rufus Wainwright si Jeff Buckley si-au lasat la randul lor amprenta asupra melodiei. S-au realizat peste 170 de versiuni inregistrate, fiind prezent in favoritele a milioane de oameni.

Cred ca avem de invatat de la Cohen, ca si de la alte minti luminate ale planetei, niste lucruri: fixeaza-te pe o idee, munceste pentru realizarea ei, imbunatateste-o si daruieste-o lumii, sa o imbrace in toate culorile posibile.