Eu si vecinul cu care impart frateste un gard de plasa avem fiecare cate un motan “de curte”. Fiecare cu povestea lui, fiinte abandonate pe strada. Ei sunt regii celor doua curti. S-au imprietenit. Patruleaza impreuna si isi apara teritoriile impreuna. Nicio pisica din vecini nu sta mai mult de cateva minute in zona, ca au si aparut s-o indeparteze. Pardon. Nicio pisica cu stapan.
Saptamana trecuta si-a facut aparitia o pisicuta mica si pricajita. Au marait-o motanii putin, din obisnuinta, dar apoi au acceptat-o. Azi am reusit prima oara sa o mangai, si s-a atasat imediat. Scriu postul asta cu ea in brate. A trecut prin multe… Dupa cum arata, a fost un timp pisica de casa. Nu are purici, nu miroase ca maidanezele, este pufoasa… si doar putin murdara de la podurile pe unde si-a cautat adapost. Si are nevoie de multa afectiune.
Dar voiam sa scriu despre involutia omului. De ce omul are nevoie de manifestari atat de zgomotoase si evidente vizual pentru a exprima bucuria, amuzamentul, tristetea sau alte emotii? Pentru ca si-a pierdut capacitatea de a empatiza, pentru ca nu isi mai simte “aproapele” si pentru ca nu-l mai intereseaza fleacurile astea. La ce i-ar ajuta omului asa ceva cand el trebuie sa ucida in masa sau individual, sa evacueze datornici, sa omoare pentru a se hrani sau a se imbraca sau pur si simplu fara motiv, sa ignore suferinta altora pentru propriul confort… ?
Si ca sa raspund invitatiei Ioanei de a completa lista de lucruri pe care le avem de invatat de la animale: Trebuie sa invatam ceea ce am uitat demult – sa simtim si sa intelegem. Si in felul asta nu vom mai avea nevoie poate de atatea lacrimi.
Tags: animale, emotii, empatie, involutie, sensibilitate, trairi
Mersi Iulian.
O sa adaug povestea ta.
N-ar fi rau daca ai trimite si o poza cu eroii necuvantatori ai povestii tale.
Povestea ta ma face sa ma gandesc prin comparatie la oameni: cati dintre noi am primi in casa noastra un om amarat de pe strada (si aici ma includ si pe mine)? Ne-ar fi frica sa nu ne fure, sa nu ne omoare, sa nu ne judece ceilalti, sa nu suferim in vreun fel. Cu alte cuvinte am ridica un zid de aparare care sa ne apere de orice neajuns MATERIAL. Cat despre suflet, am uitat sa ne mai gandim la el.
Sa-ti traiasca noul membru al familiei !!! Astept pe mail poze cat mai multe !!!
Aveti dreptate si cu toate astea omiteti ceva: ACESTA ESTE NIVELUL CIVILIZATIEI UMANE AZI. Apartinem cu totii acesteia – surogat al unei placeri sau nevoi din ce in ce mai negate: sa fim impreuna, sa aparinem aceluiasi grup si sa impartasim convingeri si emotii.
1. Normal ca preluam convingeri din contemporaneitate care la nivel individual nu intotdeauna ofera rezultatele dorite;
2. (adunate toate ideiile de mai sus) – de aceea spun astazi: criza actuala sper sa aduca modificari la nivel individual pentru ca impreuna sa aducem modificari si diferente la nivel de umanitate.
3. @ agresivitate umanoida: a existat dintotdeauna. Da, sub diferite forme dar a existat, deoarece de cele mai multe ori sta alaturi de instinctul de supravietuire: eu sau tu (cum bine o spune rromul: de ce sa planga mama mea!!!!). Alegerea e simpla, de cele mai multe ori. Voi ce ati alege? Am mai pus odata intrebarea asta in acest blog si toti scriitorii curajosi – au ramas, doar tacuti. Inainte, totusi de a raspunde cautati si vizionati seria “SAW”, “HEROES” si rugati-va sa nu ajungeti sa luati o decizie.
4. @ empatie: la ce sa imi ajute empatia cand am fost invatat ca a simti ceva de la celalalt inseamna durere, suferinta si de cele mai multe ori identificarea falsitatii in celalalt.
The Spirit
#2 – sunt de acord. Fiecare individ isi aduce contributia. Asta e singura cale. Nu cred ca vreunul din cei care comentam aici este de alta parere.
#3 Bineinteles ca exista instinctul de supravietuire si la OM. Ceea ce este trist este ca OMUL isi manifesta agresivitatea cu multe ocazii, dar nu din cauza instinctului de supravietuire.
Unde este instinctul de supravietuire al patronilor care iau si pielea de pe angajati pentru a avea un profit mai mare? Unde se manifesta instinctul de supravietuire la oamenii care vaneaza ca sport? Unde este acel instinct la cruciadele religioase? Este doar un pretext…
Eu la asta ma refer cand ma delimitez de agresivitatea umana. Intr-adevar daca am ajunge in situatii limita in care instinctul de supravietuire sa aiba un cuvant de spus, atunci nu stiu ce as face. Nu poti spune decat cand esti in situatia aceea. Insa nu despre asta e vorba in propozitie.
# Empatia este un lucru mare, dupa parerea mea. Nu este ceva comod, asa e. Dar daca vrei sa fii consecvent cu #2, ai vrea sa simti empatie, pentru ca este una dintre putinele cai de a deveni mai bun.
Eu chiar cred ca empatia (nu vorbim aici de mila) te ajuta sa “vezi” in jurul tau si te determina sa ajuti, pe cat poti.
Eu sunt oarecum de acord cu toata lumea, dar as adauga ceva la empatie: ea este folosita si ca arma. Sunt oameni care se hranesc cu frica celorlalti. Ei se numesc teroristi, fie ca sunt sinucigasi cu bomba (inainte de detonare ei isi fac cunoscuta intentia si mor practic de placere cand vad reactiile celor din jur), fie ca sunt militieni abuzati in copilarie.
In afara acestor deraiati, noi toti alegem de multe ori sa nu ne identificam afectiv cu ceilalti. Asta o facem constient sau inconstient si foarte selectiv.
Multumesc pentru feedback, pentru ca asta imi clarific cumva “teoria”:
Omul a adoptat manifestari “zgomotoase” si foarte vizibile ale tristetii (lacrimi de crocodil, sughituri) din nevoia disperata de a fi ajutat sau acceptat. Rasul zgomotos satisface nevoia de a fi admirat si, din nou, acceptat. Ele s-au dezvoltat si au devenit arhetipuri pe baza sistemului de comunicare dintre oameni (vizual-lingvistic). Si asa se poate explica diferenta dintre manifestarile noastre si cele tacite ale animalelor, sistemul lor de comunicare fiind diferit, mult mai vast, probabil vizual-auditiv-olfactiv-empatic.
De aceea animalele noastre de multe ori nu inteleg ce le spunem (sau nu vor sa inteleaga), dar inteleg foarte bine ce simtim.